La Fisc

– Sărut-mâna, doamnă! M-am întors…
– Bună ziua, domnu`! Iar ați venit? He! He!
– Da, doamnă, iar! Am adus și hârtia aia!
– Păi, foarte bine c-ați adus-o! Trebuia s-o aveți de la-nceput!
– N-am știut că-mi trebuie, doamnă! Că, dacă știam…
– Mdaa! Un moment, așteptați!… Măi, ți-am zis să nu mă mai suni când sunt la servici!… Am treabă acuma și nu pot… Ceee?! Du-te, tu! Nu creeed, fată!… Când? Ieri?… Așa-i trebuie lu` panarama aia! Că, ce fițe și figuri avea… Stai, că am pe unu` la ghișeu!… Nu, nu, rămâi în telefon, că-l expediez imediat!… Dați-mi hârtia aia, odată, domnu`!…
– Poftiți! Are ștampila, semnătura…
– Pfff! Domnule, dar nu la mine trebuie să veniți cu asta!… Măi, Elena! Ce dracu`, mă?! Declarațiile de impunere nu erau la tine, ultima oară?
– Nu, fată! La tine!
– Hai, mă, dă-o dracu`! Vă țineți de glume? Io sunt cu D212 cu asigurarea… cu astea! Șefuuu`!… Șefuu`!.. Io cu ce sunt azi?… Stați puțin, domnu`, că ne lămurim acu`!… Fată! Nu, fă, n-am uitat de tine! Te sun io mai târziu, că am niște probleme!… Hai, pa!
Și planturoasa doamnă își pune în mișcare anatomia mult prea obișnuită cu scaunul ergonomic. După 20 de minute revine, mai agitată!
– Mdaa! Că așa-i la noi! Unii muncește și alții stă pe fesbucuri! Dă-o, dom`le încoa`!
– V-am dat-o o dată, doamnă! Alta nu mai am!
– Haideți, nu ridicați și dvs tonul la mine, da? Că nu-s plătită să mă cert cu toți… Mă rog!
– Nu cu toți, doamnă! Doar cu mine! Numa` io sunt, singur împotriva tuturor găurilor…
– Domnule, cum îți permiți?! Ai grijă cum vorbești, că te dau afară imediat!
– Găurilor din geamurile astea de le zice ghișee! Singur împotriva armatei ăsteia de femei obosite, plictisite, sictirite… Ce altă treabă aveți, decât să primiți o hârtie, după ce m-ați plimbat pe drum și de la una la alta ca pe un gigolo, o săptămână?
– Domnule, dumneata crezi că noi stăm degeaba?
– Da, asta cred! Și văd!
– Haideți… lăsați! Dați hârtia aia încoace!
Hârtia ajunge sub ochelarii planturoasei nr. 4, care, cu un ochi la ea, cu celălalt la monitor și cu ambele mâini pe tastatură, transcrie datele de pe hârtie în calculator.
După șapte minute:
– Gata, domnu`! Ați văzut că n-a durat mult?
– Deci, acum îmi virați banii în cont?
– Ce bani? Care cont?… Aaaa, nuuu! Nu facem noi așa ceva! Vă trebuie un opeu!
– Păi, e doar un transfer dintr-un cont în alt cont! Tot al meu!
– N-auziți că nu facem noi așa ceva? Mergeți peste drum, lângă farmacie și acolo cereți la fetele un opeu în alb… Sau vi-l completează ele, că știe… a mai făcut!
– Cum adică? Stați, că nu pricep!… Adică, voi, ditamai Fiscu`, organu` statului, mă trimiteți la un particular să-mi facă transfer bancar? Ce dracu` de politică mai e și asta? Bă, voi sunteți sănătoși la cap?
– Dom`le, asta e procedura! Nu-ți convine, dă-ne în judecată și schimbă sistemu`!
Domnu` se duce peste drum, fetele știau ce-au de făcut, îi completează ,,opeul”, după care domnu` se-ntoarce la ghișeu, doamna semnează și tastează iar ceva în calculator…
– Gata! Ați scăpat!
– Deci, azi intră banii?
– Aaa, păi, nu azi!
– Da` când?
– Ce e azi? Luni… Mâine nu, că nu lucrează banca că e sărbătoare… miercuri… știți cum e… cred că săptămâna viitoare! Luni!
Peste ghișeele cu doamne cu fețele luminate de ecranele telefoanelor se lasă o liniște îmbâcsită. Doar într-un colț, un router wi-fi zace fără link, și probabil n-a cunoscut niciodată starea asta, însă așteaptă și el să-și găsească rostul în era digitalizării aparatului bugetar…
Autor: Viorel Dodan

Propulsată de WordPress si Elementor Pro | Creat de Altaba.Ro